Provocări pentru educaţie - Interviu Protosinghel Iustin Petre

Provocări pentru educaţie - Interviu cu stareţul Mănăstirii Sf. Ioan Casian, Protosinghel Iustin Petre

 

Secolul XXI îşi propune a fi o eră a vitezei, informaţiei şi evoluţiei spontane, dar toate acestea vor fi posibile fară o răspândire uniformă a informaţiei printre tinerii zilei de azi, fară stoparea eroziunii societăţii intelectuale a prezentului? Şcoala, marcă a evoluţiei omului spre o fiinţă cât mai dezvoltată şi demnă de prezentul în care trăieşte şi de viitorul la care aspiră este răspunsul acestei dileme si singura opţiune de salvare a rasei umane prin conservarea acelor valori morale sacre ce definesc condiţia umană. Diana Adam: - Date fiind tensiunile dintre tradiţie şi modernitate ne punem deseori întrebarea cum este posibil să ne adaptăm schimbării fără a întoarce spatele trecutului? Protos. Iustin Petre: -Este o întrebare care a început să frământe pe tot mai mulţi oameni de bună credinţă de la noi din ţară. Din păcate avem de-a face cu o mentalitate aproape generalizată şi generalizantă, că tot ceea ce este modern şi nou trebuie acceptat făra discernământ ca fiind şi bun. Se spune că specia care se adaptează uşor la schimbare este sortită dispariţiei.Asta se va întampla pobabil foarte curând şi cu specia poporul român dacă nu-şi va redefini propria identitate făcând recurs la tradiţia strămoşească: spirituală şi culturală. Astăzi avem de-a face în România cu o psihoză a schimbării în toate domeniile, mai ales în învăţamânt, psihoză pe care aş numi-o schimbarea de dragul schimbării. Tot ce aparţine trecutului trebuie demonizat, blamat, înfierat şi acceptată schimbarea ca singura metodă capabilă să ne vindece. Să ne vindece de trecut, de memoria neamului nostru. Schimbarea este impusă prin reforme categorice, drastice, de parcă bietul român până la Revoluţie ar fi fost un homo neanderthalus, înapoiat, şi acum i se cere să facă eforturi supraomeneşti dacă vrea să recupereze decalajul de evoluţie până la homo sapiens, ca să intre în sfârşit, în rândul lumii civilizate. Prin urmare totul trebuie schimbat, ras din temelii şi, pe ruina propriei sale identităţi, construit cu totul şi cu totul altceva. Trebuie să ne adaptăm din mers la norme europene fără să înţelegem prea bine de ce şi la ce ne adaptăm. Reformele au devenit un fel de hap-uri pe care le înghite bietul popor român pe nemestecate de 20 de ani încoace, într-o speranţă deznădăjduită a unei vindecări promise. Abia acum începe românul să se dumirească puţin şi să se întrebe dacă înainte a fost cu adevărat atât de grav bolnav şi dacă nu cumva tratamentul prescris de tranziţie nu 1-a imbolnăvit şi mai rău. in sistemul educaţional, spre exemplu, s-au schimbat manualele, grilele de materii, metodele de predare etc., cu scopul nobil de a avea un învăţământ performant, de calitate, european. Din păcate, rezultatele sunt catastrofale.Copilaşii noştri trăiesc buimăciţi ritmul galopant al reformelor şi mai bine de jumătate dintre tinerii noştri care termina o facultate astăzi nu se pot exprima corect şi coerent în limba lor maternă, iar despre o bruma de cultura asimilată prin studiu nici nu poate fi vorba. Te doare sufletul când îi vezi pe aceşti tineri, care au avut marea şansă să se nască înt-un popor descendent din nemuritorii traci, încreştinat de Sfântul Apostol Andrei, cu un trecut spiritual de o reală profunzime, aşadar, te doare sufletul să-i vezi cum işi irosesc resursele lor spirituale într-o cultură nihilistă de import, total neproductivă, care poate fi rezumată doar în câteva cuvinte: extravaganţă, noncomformism, relativizarea valorilor, agresivitate verbală şi comportamentală, violenţă, sexualitate, droguri, satanism.Omul civilizat şi cult pe care 1-a promis noul sistem de învăţământ devine din ce în ce mai sălbatic, mai agresiv, gregar, necioplit şi, de ce nu, chiar prost. Ca o concluzie, mă gândesc că avem de-a face cu un spectaculos eşec al învăţământului modern sau poate că, de fapt asta s-a vrut. De ce să aibă românii elite când e mai bine să fie toţi o apă şi-un pământ, o populaţie fără identitate, fără trecut, o turmă uşor de manevrat? in definitiv, Europa nu are nevoie de România profundă ci de o societate românească de consum, pentru că nu spiritul ci banul este suprema valoare a Europei moderne. Se pare că aceste două realităţi: tradiţia şi modernitatea, care ridică serioase întrebări bunului simţ al românului de astăzi, sunt ireconciliabile, pentru că românul neaoş, în prostia lui bimilenară, ştie că nu poţi sluji la doi domni deodată: lui Dumnezeu şi lui Mamona. (vezi Matei 6: 24) Diana Adam : -invăţământul şi planurile de învăţământ sunt supuse deja unor presiuni crescute. Sfatul dat elevilor de cadrele didactice este acela că, elevii trebuie să înveţe cum îşi pot face viaţa mai bună prin intermediul cunoaşterii, prin testarea acesteia şi prin dezvoltarea propriei culturi personale. Societatea a acumulat în prezent tensiuni dintre spirit şi materie: oamenii tind către ideal şi valori morale. -Credeţi că educaţia religioasă este miezul dezvoltării personalităţii şi al societăţii? Protos. Iustin Petre: -În România postdecembristă se vorbeşte de tot felul de reforme, care mai de care,dar nimeni nu vorbeşte de reforma morală. Asta este convingerea mea intimă: că fără o reformă morală autentică nu va fi posibila însănătoşirea reală a societăţii. Restul este un fel de a ne afla în treabă. Ne jucăm, de fapt, de-a educaţia făcând gimnastică democratică. Sistemul educaţional actual este bazat mai mult pe informare şi aprope deloc pe formare. Uităm prea uşor că o societate sănătoasă se zideşte cu caractere şi nu cu specialişti. Ar trebui să redescoperim cât de importante sunt pentru educaţie valorile fundamentale ale umanitătii: respectul, bunacuviinţă, politeţea, iubirea aproapelui, altruismul, generozitatea, devotamentul, omenia etc. Să învăţăm mai întâi cum să fim oameni şi apoi cum să ne descurcăm în viaţă. Iar dacă Dumnezeu lipseşte din toată povestea asta, totul este posibil pentru că totul este permis.Dacă Dumnezeu nu există, cel puternic îl înghite pe cel slab. Supravieţuieşte cine poate în această lege a fărădelegii. iubeşti pe aproapele tău ca pe tine spus de Mântuitorul Hristos, este cel mai superb principiu democratic enunţat vreodată, care, din păcate, nu este cuprins în niciuna dintre constituţiile statelor Uniunii Europene. Asta înseamnă că omul creştin iubeşte sincer pe toţi oamenii, deşi denunţă păcatul ca anormalitate şi-1 condamnă. in comparaţie cu acest principiu evanghelic, Drepturile şi libertăţile omului nu sunt altceva decât o dictatură a minorităţilor discret camuflată, un atentat la adresa creştinismului, a valorilor creştine şi a creştinilor care le împărtăşesc. in numele toleranţeişi al ării normalitatea majoritară priveşte inhibată şi neputincioasă la parada triumfalistă a anormalitaţii minorităţilor. Orice remarcă de bun orice atitudine sănătoasă, riscă să devină cazpenal« Creştinul vrea să se despătimească ca să fie liber, omul modern european vrea să se scalde liber în mocirla propriilor patimi nestingherit şi indiferent faţă de consecinţe. Unul tinde spre libertatea desăvârşirii, celălalt spre robia libertăţii ca Colţul profesorului libertinaj. Această anormalitate din urmă este susţinută şi promovată obsesiv de toate regimurile democrate prin legi şi prin massmedia (televiziune, presă etc.), discriminând, de fapt, normalitatea şi bunul simţ. Ceinseamnă educaţia religioasă pentru noile generaţii? In mitologia greacă, Ulise când a plecat să caute Iâna de aur urma să treacă prin marea sirenelor. Acestea cântau atât de frumos, atât de irezistibil, incât toţi marinarii care treceau pe acolo se aruncau în mare şi mureau înecaţi. Ulise ştiind că nu va rezista nici el s-a legat de catarg şi numai aşa a putut scăpa cu viaţă. Educaţia religioasă o văd ca pe un catarg. Nimeni, fară acest catarg, nu va scăpa cu viaţă în acest cântec de sirenă atât de irezistibil, de provocator, care este cultura nihilistă europeană în care tot mai mult ne scufundăm şi noi astăzi. Diana Adam : - Educaţia religioasă este percepută de fiecare individ în felul său. La orice pas suntem confruntaţi cu alegerile pe care trebuie sa le facem şi avem ca alternative DA sau NU. 
-Care este părerea dumneavoastră, 1n legătură cu diminuarea autorităţii profesorilor la catedră în cadrul acestui sistem democratic? Protos. Iustin Petre: - Nu mă miră deloc această realitate, pentru că însăşi ideea de şcoală în această cultură nihilistă este superfluă şi derizorie. in mentalitatea de azi a copilului, şcoala este duşmanul public numărul unu. Un profesor de religie mi-a povestit că la o oră a pus mâna pe un Oracol. La întrebarea: „Ce ai face mai întâi dacă ai fi preşedinte?", cineva a răspuns: "aş dinamita toate şcolile din România-, iar celelalte răspunsuri erau idem. Sentimentul de ură faţă de şcoală la elevi, mai mult sau mai puţin profund, este o realitate de care trebuie să ţinem seama. De aceea consider că problema autoritătii este de fapt o falsă problemă. O consolidare a autorităţii profesorilor în faţa elevilor nu ar face decât să adâncească această criză. Dispreţul faţă de şcoală la copii vine în primul rând dintr-o profundă lipsă de motivaţie. Lipsa unei perspective reale în care să se împlinească efortul lor de a studia îi descurajează. Banul este valoarea supremă a societăţii moderne. Ai bani,ai totul. Studiile nu te ajută să te Imbogăţeşti, dimpotrivă. Profesorii, oameni luminaţi, culţi, trăiesc cu salarii mizere de pe o zi pe alta. La polul opus şmecherii, pentru că au tupeu, dau tunuri, se îmbogăţesc peste noapte şi îşi permit orice. Sunt copii care au mai mulţi bani decât profesorii lor. Şi atunci, pentru ce să mai înveţi? Ca să ajungi muritor de foame? De aceea zic că nu lipsa de autoritate a profesorilor în faţa elevilor este adevărata problemă ci, mai degrabă, lipsa unei motivaţii reale pentru studiu. Un pescar dacă aruncă undiţa în apă şi vede că nu prinde nimic, schimbă momeala. in pedagogie momeala este metoda, tactica predării. Trebuie să ştii să captivezi, să provoci curiozitatea, şi mai ales să-i motivezi pe copii. Autoritatea inhibă, motivaţia antrenează.Hristos a fost cel mai strălucit orator pe care 1-a avut vreodată omenirea. Vorbea simplu, pe înţelesul tuturor, dar cu o adâncime inepuizabilă. Nimeni, din cei care il apreciau, nici cei care ii stăteau împotrivă, nici măcar copiii nu puteau rămâne indiferenţi când il auzeau vorbind. Cred că avem încă multe de învăţat de la El. Cu reformele metodologice impuse de Uniunea Europeană s-ar putea să eşuăm lamentabil!