Cu Sfantul Ioan Casian te intalnesti la capete opuse de lume: la Marsilia, unde i se afla racla cu moaste, si in Dobrogea, locul nasterii sale, unde astazi se inalta o manastire ce-i poarta numele. Francezii il considera pe Ioan Casian primul lor sfant si primul calugar din Galia romana. Se roaga la racla lui si ii rostesc numele cu adanca emotie. Noi, romanii, abia de aflam ca cel care a pus bazele monahismului apusean e de neam daco-roman, ca locul nasterii si copilariei sale se afla nu departe de pestera si de satul care ii poarta numele: Casieni

Golgota

     La Manastirea „Ioan Casian” ajungi doar pe jos, luand-o de-a dreptul peste dealuri si vaioage, printre ciulini uscati si tufe razletite de paducel. Nu e deloc usor. Iarna, mai ales, Dobrogea e incruntata si ostila. Un vant taios, cu margini ca de sticla ciobita, matura in permanenta Dealul Casienilor. Manastirea e chiar pe varful platoului - stinghera, insingurata si fara ziduri de aparare. E o casa simpla, un refugiu de munte. Pare aproape, dar dureaza mult pana sa ajungi la ea. In rafale scurte, dusmanoase, vantul iti taie rasuflarea. Imbracat cu un palton negru si gros ca o suba, parintele Iustin Petre se opreste o clipa si arata undeva, spre vale. Sunt trei containere dreptunghiulare, vopsite in verde, imaginand un alt dreptunghi neterminat. E primul loc de rugaciune al celor trei calugari veniti aici sa ridice manastirea Sfantului Casian. E locul in care camionul de transport s-a impotmolit, obligandu-i pe muncitori sa descarce enervati si la intamplare containerele de tabla. Asa au petrecut calugarii iarna viscolita, neobisnuit de grea, a anului 2002 - in doua baraci culcate intr-o rana, dormind imbracati, fara lemne, fara curent electric. Nici apa nu aveau. O aduceau cu carca, in bidoane de plastic, din satul vecin, cale de 4-5 kilometri. Plecau dimineata si ajungeau franti de oboseala, abia dupa pranz. Mancau paine uscata si isi dramuiau apa, amagindu-se cu un ceai abia dezmortit. Intr-o sobita de fonta, faceau foc o data in zi, din vreascuri si cotoare de porumb gasite pe camp. Vantul sufla in voie prin dusumeaua neizolata, prin colturile neimbinate ale peretilor de tabla, iar dimineata se trezeau intepeniti, cu promoroaca in par si barba.
     Cu un gest larg al mainii, parintele Iustin insista aratand baraca din stanga, cu un tricolor fluturand la intrare. E paraclisul pe care l-au amenajat, muncind pe rupte, cateva luni la rand. E locul unde el a slujit prima Liturghie, in ziua de Craciun. Din toate, cea mai tulburatoare amintire a parintelui este aceasta slujba, tinuta in fata micii obsti si a trei ciobani, ajunsi la manastire nu se stie cum, nu se stie de unde. Privindu-i cum stateau imbracati in cojoace si cu capul descoperit, ca o icoana a modestiei si simplitatii, parintele s-a cutremurat. Parca retraia scena nasterii din Biblie. O clipa nu mai era pe Dealul Casienilor, ci in pestera Bethleemului, asistand la marele miracol al Intruparii. Pentru un calugar, nu exista rasplata mai mare. Dupa atatea necazuri si lipsuri, avea semn ca, in sfarsit, Sfantul Ioan Casian ii primea pe pamanturile sale, binecuvantandu-le parca saracia si rabdarea, frigul si osteneala trupului.