PEŞTERILE
DIN GURA - CHEILE DOBROGEI
Pentru toţi cei atraşi de turismul ecologic şi cel istoric, traseul format din localităţile Constanţa, Ovidiu, Gura Dobrogei, Casian şi Istria este unul care ar trebui marcat cu majuscule.
Iar acest lucru se
datorează faptului că acest traseu ofera posibilitatea ca, pe langă vizitarea
Muzeului şi a Cetăţii Histria, turistul să poată cunoaşte secretele şi
specificitatea ecologica a Complexului Lacunar Razem - Sinoe şi a Rezervatiei
ornitologice Histria - Sinoe, incluse în marea Rezervatie Ecologica a Deltei
Dunării. Între satul Cheia şi Comuna
Târguşor se află Peştera „Sf. Ioan Casian“. Pe aceste meleaguri s-a născut şi a
trăit unul dintre Sfinţii Părinti ai Bisericii, Ioan Casian, despre care se ştie
că a întemeiat monahismul în Franţa, el fiind, de altfel, înmormântat la
Marsilia. Istoricii au stabilit că peştera a constituit loc de rugăciune pentru
comunităţile creştine din secolele IV - X. Pare greu de crezut, dar în aceste
locuri se aflau în secolul al IV-lea zeci de mănăstiri. Dealul Casienilor e
centrul unor situri arheologice în parte necercetate, un ansamblu de grote şi
adăposturi uitate. Cu totul uimitoare este îndărătnicia cu care frânturi de nume
şi de întâmplări s-au mai păstrat înca în legendele şi poveştirile oamenilor.
Spre Cheile Dobrogei se află Peştera Liliecilor sau Grota Sihastrului. În urma
cercetărilor (întreprinse mai ales de cluburile Focul Viu şi Emil Racovită din
Bucureşti) s-au descoperit un număr destul de mare de peşteri. Ele sunt în
general de dimensiuni reduse, dar au o importantă istorică deosebită. De
exemplu, în pestera La Adam s-a descoperit un sanctuar al Zeului Mitra (sec I-II
e.n.). În pestera Liliecilor de la Gura Dobrogei s-au găsit unelte care atestă
locuirea sa de către om încă din paleoliticul inferior. În pestera Casian a
sălăsuit cuviinciosul Casian Romanul, sărbătorit în calendarul crestin-ortodox
pe 28 februarie.
În zona Cheilor Dobrogei se
găsesc următoarele peşteri :
• peştera La Adam
• peştera Liliecilor de la Gura Dobrogei
• peştera Adăpostul Rândunelelor
• peştera Mare din Chei
• peştera Aven
• peştera Casian
• peştera Babei
• peştera de la cariera nouă
• peştera de la Mireasa
Valoarea ştiinţifică a peşterii “La Adam” este cunocută datorită faunei paleontologice, cât şi resturilor de civilizătie umană: din peşteră a fost scoasă la suprafaţă o piesă unică- un molar ce aparţine lui HOMO SAPIENS FOSSILIS, cu o vechime de 100000ani î.e.n.
În peştera “Liliecilor”
au fost atestate numeroase mărturii ale activităţii umane, fragmente de ceramică
neolitică, cât şi obiecte ce aparţin epocii fierului. Printre resturile fosile
găsite, amintim pe cele aparţinând grianului, animal characteristic faunei
dobrogene. Actual peştera adăposteşte colonii de lilieci, care au dat şi numele
peşterii: liliacul cu mustăţi- Myotis mistacinus, Rhinolophus mebelyi. Sursele
de hrană produse în afara peşterii sunt detritusul organic adus la suprafaţă de
apele de infiltraţie, guano- dejecţiile liliecilor, precum şi bacteriile,
ciupercile care se dezvoltă pe acestea.
Ele au supravieţuit ca nişte adevărate
refugii, care le-au ferit de schimbările factorilor abiotici de la suprafaţă.
Intrare in peştera Gura Dobrogei
În funcţie de condiţiile fizico-geografice pe teritoriul judeţului Constanta se
găsesc concentrate un număr mare de ecosisteme, de o mare varietate, începand cu
ecosistemele terestre de stepă, silvostepă şi pădure sfârşind cu ecosistemele
acvatice, marine şi lacustre din lungul litoralului şi Dunării.
Zona stepei, cu limita superioara de 50-100 m altitudine, cuprinde o vegetaţie
superioara doar în locurile improprii culturilor pe fâşiile de păşuni ori în
rezervaţiile naturale. Zona silvostepei ocupa spatii reduse ca suprafata in sud-vestul
judetului , dar sub forma de palcuri izolate apare si pe versantii vailor
abrupte. Zona de padure – ocupa, in judetul Constanta arealele cele mai
restranse cca 3% din teritoriul acestuia. Zona vegetatiei nisipurilor maritime
ocupa suprafete restranse . Pe calcarele jurasice, ale zonei Gura Dobrogei, cu
forme variate, creşte o floră calcifilă variată şi interesantă.
Astfel de plante sunt: minuartia
adenotricha, allium tauricum, gagea callieri, convolvulus lineatus.
În jurul peşterilor
se dezvoltă o vegetaţie lemnoasă dar şi ierboasă reprezentă prin speciile:
- stipa capillata (colilie)
- festuca valesiaca (părul porcului)
- Artemisia austriaca (peliniţa)
- Paeonia tenuifolia (bujorul de stepă)
- Padus mahaleb (vişin turcesc)
Pârâul ce străbate
zona are izvoare pe teritoriul comunei Cogealac, direcţia de curgere este de la
NE spre SV, cu o lungime de 9 km, iar suprafaţa bazinului hidrografic este de
618 km˛. Este un pârâu cu debit redus ca urmare a precipitaţiilor scăzute şi
caracterului arid al climei. Albia pârâului este neîngrijită, malurile şi
împrejurimile acestora sunt neîntreţinute. Cu toate că este zonă protejată
păstoritul se realizează în apropiere sau chiar în incinta zonei protejate. Din
acest motiv, dar şi din cauza utilizării suprafeţei ca loc pentru agrement,
peisajul zonei se deteriorează şi vegetaţia spontană nevaloroasă tinde să ia
locul celei care a adus faima rezervaţiei. Relieful zonei se încadrează în
subunitatea structurală a “Dobrogei centrale”, este alcătuit dintr-un fundament
cristalin peste care se aşterne complexul de şisturi vergi argiloase, vizibile
uneori şi la suprafată, şisturile verzi sunt acoperite în bună parte de
formaţiuni de loess şi loessoide de vârstă cuaternară.
Chiar dacă solul din zona Gura Dobrogei nu este supus în mod direct degradării,
acesta se realizează indirect prin intermediul apei şi aerului. Consecinţele
sunt directe şi grave nu numai asupra calităţii mediului ambiental, dar şi
asupra sănatăţii oamenilor şi altor vieţuitoare.
Pentru a asigura biodiversitatea şi protecţia ecosistemelor trebuie ca habitatul
sau mediul tuturor speciilor sălbatice să fie protejat şi conservat, protecţia
tuturor speciilor să fie garantată, dar şi conservarea durabilă a bogăţiilor
naturale, culturale, istorice.
Autor: Raluca Grigore
Bibliografie:
1. Găldeanu, Nicolae, Ecologie şi protecţia mediului, Bucureşti, Corint, 2007.
3. Stan, Floarea, Studiul calităţii mediului, Bucureşti, Corint, 2005.
4. Bucovală, Carmen, Educaţie pentru mediu, Contanţa, Exponto, 2006.
Trasee:
ALTE PEŞTERI DIN DOBROGEA:
Neglijata de catre autoritati, desconsiderata de catre localnici, pestera Limanu
a fost si este inca subiectul unei controverse istorice: este sau nu celebra
pestera Keiris, pestera Limanu de astazi?
Reputatul istoric Vasile Parvan a identificat pestera Keiris ca fiind localizata
in zona Gura Dobrogei, insa noile studii indica mai degraba pestera Limanu ca
fiind labirintul subteran pe care dacii l-au folosit pentru a se ascunde de
proconsulul roman Marcus Licinius Crassus.
Marturia despre acest eveniment istoric deosebit de important ne-a ramas de la
istoricul Cassius Dio, care relateaza in “Istoria romana” intregul episod legat
de pestera Keiris, despre care se spunea inca de pe atunci ca era atat de
intinsa, incat pana si titanii se refugiasera acolo dupa infrangerea suferita in
fata zeilor.
In anii 29 – 28 i.e.n, proconsulul roman intreprinde o expeditie razboinica
pentru a veni in ajutorul lui Roles, care se afla in conflict cu regele Dapyx.
Fortareata fiind cucerita, locuitorii acesteia s-au refugiat, luandu-si cu ei si
avutul, in pestera Keiris, un labirint vast care avea mai multe intrari.
Crassus, insa, le-a gasit pe toate si le-a zidit.
Perspectiva infometarii i-a facut pe localnici sa se predea. Dupa aceasta
cucerire, Crassus a continuat sa atace si alte regate gete, indiferent de
politica pe care acestea o aveau fata de Imperiul Roman.
Istoricul antic nu a facut nici un fel de mentiune asupra locului un de ar putea
fi amplasata aceasta pestera. Ultimele studii si cercetari indica pestera Keiris
ca find actuala pestera Limanu, Caracicala sau La Icoane, dupa celelalte
denumiri ale sale. Denumirea “La Icoane” nu isi are valente crestine, se pare ca
a fost inspirata de chipurile cioplite aflate la intrarea in pestera, probabil
un semn de recunoastere, distruse partial in prezent.
Situata in Comuna Limanu, judetul Constanta, pestera a fost studiata pentru
prima data de catre speologul C.M. Ionescu, in 1916. Mai tarziu, o echipa
condusa de Margareta Dumitrescu si Traian Orghidan, a cercetat pestera,
impartind-o in 3 sectoare.
Dr. Vasile Boroneant a gasit, la atenta cercetare a pesterii, elemente care au
marcat caracterul de unicitate al acestei pesteri in tara noastra. Coridoare
lungi si intortocheate facute dupa un plan bine gandit, firide pentru opaitele
care serveau la iluminat, semne care marcheaza colidoarele, probabil puncte de
orientare, doua camere cu altar al caror tavan este afumat, ceea ce ne indica ca
isi serveau scopul, oase incastrate in peretii pesterii sau obiecte de ceramica
din diverse perioade, de la cea geto-dacica, romana, pana la cea greceasca,
toate aceste urme ale unor civilizatii trecute vin in sprijinul relatarii
istoricului antic Dio Cassus.
Unele galerii au peretii si tavanele acoperite cu desene, simboluri sau
caractere romane si chirilice. Istoricul Vasile Boroneant identifica aceste
desene ca apartinand mai multor generatii, pornind din secolul I i.e.n. pana
spre sec XI e.n., evocand scene sau porturi ale artei tracice din epoca
fierului, arta traco-dacica sau perioada romano-bizantina.
Pestera a fost mult timp deschisa vizitatorilor ocazionali sau curiosilor, care
au reusit performanta de a o vandaliza, mazgalind peretii acesteia si acoperind
o mare parte din desenele si inscriptiile conservate acolo de mai bine de 2000
de ani. Toate acestea, sub privirile indiferente ale autoritatilor, care au
gasit abia de curand de cuviinta sa restrictioneze accesul in pestera.
Istoricii care au cercetat pestera spun ca acolo sunt inca multe ramasite care
asteapta sa fie cercetate, dar conditiile sunt improprii unor cercetari
adecvate.
Nu a durat mult pana la intrarea pesterii in circuitul folcloric local. Sunt
cunoscute mai multe episoade care povestesc despre suprafata vasta a acesteia,
motiv de curiozitate si ocazie de aventura pentru localnicii temerari. Si se
pare ca nu putini sunt cei care s-au aventurat pe coridoarele intunecate, multi
dintre el ramanand acolo pentru totdeauna, altii intorcandu-se pentru a povesti
despre ceea ce este dincolo. Majoritatea istoriilor se refera la intinderea
acestei pesteri. Se pare ca unele coridoare duc dincolo de granita Romaniei,
pana in Bulgaria. Exista un episod cu un satean care s-a aventurat in cercetarea
pesterii pana a ajuns in pivnita unui taran bulgar, i-a baut vinul si apoi s-a
intors acasa. O alta istorie este a unui localnic care a dorit sa isi sape o
fantana in curte si s-a oprit in momentul in care din pamant au inceput sa iasa
lilieci, semn ca deranjase un cuib subteran. Fantana mai exista si astazi si
este inchisa, nefiind functionabila.
Se pare ca alte coridoare ale pesterii duc pana sub biserica satului, fapt
atestat de patania unor copii rataciti in subteran, care au auzit la un moment
dat clopotele bisericii, dandu-si seama astfel unde se afla.
Aceste pesteri, valoroase din punct de vedere arheologic, biologic, antropologic
sau istoric pentru intreaga omenire, au atras atentia cercetatorilor de profil
din afara Romaniei. Intrebarea ramane: ce facem noi pentru a pastra si proteja
aceste daruri neasteptate venite din negura istoriei noastre?